Semănăm. Fizic, deși am unele trăsături și de la mama tatălui meu. Psihic, emoțional, social. De la ea am învățat să iubesc florile și animalele, să am o deschidere înspre spiritualitate, să iubesc muzica și cărțile, să fiu generoasă și politicoasă.

Mama are o pildă pentru orice, un exemplu demn de urmat sau, în caz contrar, de cum să nu ajungi. Mama are mereu sfaturi de dat, idei de sugerat și o masă delicioasă de oferit oricui. Mama m-a învățat că nu e casa atât de mică încât să nu primească chiar și patru, cinci rude deodată și că ușa e deschisă oricui are nevoie de un pat, o masă caldă sau o vorbă de duh.

Tot de la mama am preluat și spiritul critic, teaca cu micile săgețele înveninate și despicarea excesivă a firului în patru. Ying-yang, ce să-i faci? Eu sunt convinsă că ea nu știe cât de mult o apreciez, pentru nici eu nu știu cât de mult ține ea la mine. La noi în familie, tata e cel cu laudele verbale. Mama se menține cu recompensarea noastră tacită, în sinea ei. Și poate e mai bine așa. În fond, mama e prima ființă pe care o iubim și pe care, indiferent de ce se întâmplă între noi, o vom iubi și respecta pentru că ne-a făcut oameni.

Relația cu mama a urmat un grafic spectaculos. De la iubirea-obsesie-adorație specifică bebelușilor, la respect-iubire, frica de a nu dezamăgi din anii școlii generale, la atitudinea supusă, defensivă din liceu, când nu aveam voie să merg nicăieri până la atitudinea din anii facultății și de acum: de înțelegere și respect, uenori de uimire în fața unor idei și concepții.

De multe ori suspinam la episoadele din fetele Gilmore. Relația pe care o au Rory și Lorelay e de invidiat, dar e în film. În realitate, am prietene care se înțeleg desăvârșit cu mamele lor, dar există mereu limita, clar definită: cine e mama și cine copilul. Regret totuși că există subiecte pe care nu le voi putea aborda niciodată cu mama și va fi mereu o parte din mine pe care mama nu o va cunoaște.

Și știu că, indiferent cum gândesc acum sau cât de deschisă voi fi, și copiii mei vor simți același lucru. Deși am avut perioadele noastre mai zbuciumate, (nu e ușor să crești patru fete) acum știu că mama nu vrea decât binele nostru, chiar dacă îl percepe diferit și că viața e scurtă și părinții trebuie iubiți și apreciați cât încă mai sunt cu noi.

Tu cum te înțelegi cu mama ta?

 

Sursa foto

Semănăm. Fizic, deși am unele trăsături și de la mama tatălui meu. Psihic, emoțional, social. De la ea am învățat să iubesc florile și animalele, să am o deschidere înspre spiritualitate, să iubesc muzica și cărțile, să fiu generoasă și politicoasă. Mama are o pildă pentru orice, un exemplu demn de urmat sau. În caz contrar, de cum să nu ajungi. Mama are mereu sfaturi de dat, idei de sugerat și o masă delicioasă de oferit oricui. Mama m-a învățat că nu e casa atât de mică încât să nu primească chiar și patru, cinci rude deodată și că ușa e deschisă oricui are nevoie de un pat, o masă caldă sau o vorbă de duh.
Tot de la mama am preluat și spiritul critic, teaca cu micile săgețele înveninate și despicarea excesivă a firului în patru. Ying-yang, ce să-i faci? Eu sunt convinsă că ea nu știe cât de mult o apreciez, pentru nici eu nu știu cât de mult ține ea la mine. La noi în familie, tata e cel cu laudele verbale. Mama se menține cu recompensarea noastră tacită, în sinea ei. Și poate e mai bine așa. În fond, mama e prima ființă pe care o iubim și pe care, indiferent de ce se întâmplă între noi, o vom iubi și respecta pentru că ne-a făcut oameni.
Relația cu mama a urmat un grafic spectaculos. De la iubirea-obsesie-adorație specifică bebelușilor, la respect-iubire, frica de a nu dezamăgi din anii școlii generale, la atitudinea supusă, defensivă din liceu, când nu aveam voie să merg nicăieri până la atitudinea din anii facultății și de acum: de înțelegere și respect, uenori de uimire în fața unor idei și concepții. De multe ori suspinam la episoadele din fetele Gilmore. Relația pe care o aveau Rory și Lorelay e de invidiat, dar e în film. În realitate, am prietene care se înțeleg desăvârșit cu mamele lor, dar există mereu limita, clar definită: cine e mama și cine copilul. Regret totuși că există subiecte pe care nu le voi putea aborda niciodată cu mama și va fi mereu o parte din mine pe care mama nu o va cunoaște.
Și știu că, indiferent cum gândesc acum sau cât de deschisă voi fi, și copiii mei vor simți același lucru. Deși am avut perioadele noastre mai zbuciumate, (nu e ușor să crești patru fete) acum știu că mama nu vrea decât binele nostru, chiar dacă îl percepe diferit și că viața e scurtă și părinții trebuie iubiți și apreciați cât încă mai sunt cu noi. 

Tu cum te înțelegi cu mama ta?

March 21, 2011

Relația cu mama – în continuă schimbare

Semănăm. Fizic, deși am unele trăsături și de la mama tatălui meu. Psihic, emoțional, social. De la ea am învățat să iubesc florile și animalele, să […]
March 18, 2011

Azi fac Movie Night!

Cu câțiva prieteni, popcorn, un film (două, trei) bun iese un Movie Night excelent! Ne-am strâns cu greu, pentru că toată lumea are treburi de rezolvat, […]
March 17, 2011

Azi îmi fac un cocktail

Acum că a venit primăvara, (a venit, da! Ieeeei!) avem nevoie de cât mai multe vitamine și minerale pentru a ne întări sistemul imunitar. Cam jumătate […]
March 16, 2011

Azi merg la Karaoke Party

Am primit invitația să merg la o petrecere, mai exact la un Karaoke Party. Dar nu în Pub sau Club, ci acasă la un bun prieten. […]