Nu vi s-a întâmplat niciodată să regretați distanțarea de anumite persoane, fiind siguri că dacă nu erau km între voi, atunci lucrurile ar fi evoluat altfel? Mă refer la relațiile de prietenie. E ușor să ții legătura când te încadrezi aceluiași mediu, context. De exemplu, e ușor să îți faci prieteni la școală, la job, la organizația din care faci parte.

Chiar dacă nu devii prieten cu toată lumea, totuși proximitatea își spune cuvântul și la un moment dat, realizezi că te vezi din ce în ce mai des cu persoanele cu care lucrezi sau colegii de facultate. Interese comune, același orar, aceeași pauză, conversații, situații-limită, toate ne unesc și ne fac prieteni.

Am simțit pe pielea mea ce înseamnă să existe termene limită ale relațiilor de prietenie. De cele mai multe ori, s-a întâmplat așa pentru că nu mai locuim în același oraș sau țară. De alte ori, pentru că se schimbă interesele, mediul de viață.

Deși încercăm, timpul nu ne permite să ne vizităm, suntem fiecare răsfirați print-un colț de țară și reușim să ne întâlnim doar de Crăciun și de Paște. Vorbim la telefon, pe toate programele și rețelele sociale, și totuși nu e la fel ca atunci când stăteam în acceași bancă la liceu sau mâncam împreună la cantina facultății sau când mergeam împreună la voluntariat. Prieteniile se răcesc, oamenii sunt prinși de evenimentele propriei vieți, mai dau câteodată refresh sau un update prin telefon, dar nu rămâne decât dorul.

Ce îmi este cel mai ciudă e că uneori am clădit foarte greu prietenii, ne-am apropiat în timp, am oscilat, am pus suflet și apoi pe ultima sută de metri am devenit cu adevărat de nedespărțit. Și apoi, pac, s-a terminat liceul, facultatea, perioada de locuit într-un anumit loc, plecarea unuia/uneia dintre noi.

Vreau relații de prietenie fără termen limită! Vreau să îi țin pe toți aproape și să stăm la povești ca pe vremuri. Mi-e dor de toate prietenele și toți prietenii mei pe care nu i-am mai văzut de foarte mult, cu care vorbesc arareori, la care mă gândesc mereu și pe care sper să îi mai pot revedea cândva. Deși știu că nicioadată, nimic nu va mai fi la fel cum a fost.

Nu-i așa că e trist? Voi ați pățit așa?

Sursa foto

April 11, 2011

Relații fără termen limită

Nu vi s-a întâmplat niciodată să regretați distanțarea de anumite persoane, fiind siguri că dacă nu erau km între voi, atunci lucrurile ar fi evoluat altfel? […]
April 7, 2011

Creta – insulă a frumuseții și relaxării

Acum un an jumătate, scumpa mea soră căuta o destinație de vacanță pentru ea, prietenul ei și nepoțica mea. Cum eram prin preajmă și ea este […]
April 7, 2011

Vreau o vacanță!

E greu să îmi dau seama exact unde se termină dorința și unde începe necesitatea. Vreau o vacanță sau am nevoie de una? Nu pot să […]
March 31, 2011

Susținerea în cuplu – obligatorie?

Fiecare cuplu este diferit, sau cel puțin așa pare, după cum am scris și aici. Fiecare persoană din cuplu are anumite nevoi și dorințe pe care […]