Teoretic vorbind, noi suntem femei din Est, având în vedere că România face parte, cel puțin geografic, din Europa de Est. Dar eu mă refer la femeile din Estul Mijlociu sau Îndepărtat, cele care poartă burka sau hijabul, merg în spatele bărbatului și au mulți copii pe lângă ele.

Locuiesc momentan într-un cartier cu o mare comunitate de musulmani și zilnic întâlnesc astfel de femei. De aceea curiozitatea. Departe de tenta romanțioasă prezentată în Clona (singura telenovelă decentă), femeile astea chiar par să aibă o viață grea. Dar poate asta e doar părerea mea. Nenumărate interviuri și reportaje au arătat că ele sunt mândre de religia și tradițiile lor și că nu consideră că sunt discriminate în vreun fel.

Istoric vorbind, burka le-a eliberat. Înainte femeile musulmane nu aveau voie să participe la nici un eveniment social, practic nu aveau voie să iasă din casă. Odată cu introducerea acestui văl, li s-a permis să aibă o oarecare viață socială. Deși lucrurile progresează încet, în unele țări femeile din Islam au voie să studieze, chiar să profeseze, unele renunță la văl și duc o viață complet ”occidentală”. Exemplul cel mai concludent este colega mea de cămin care duce o viață de noapte activă, nu poartă văl, se îmbracă în cele mai provocatoare haine și are mereu invitați de gen masculin. Cu o singură excepție: nu mănâncă porc.

Între timp, eu mă întreb dacă bărbatul musulman nu e mai norocos? Îl așteaptă femeia acasă, cuminte, smerită, cu masa pusă, totul pregătit, copiii îngrijiți. Trebuie doar să-și mai amintească să-i cumpere un parfum din când în când. Și totuși, de unde știu eu să fie așa? În timp ce ele ne acuză că nu ne prețuim bărbații, că suntem frivole și exchibiționiste, că ne aranjăm pentru bărbații altora și în casă stăm nemachiate, în trening și cu părul vâlvoi pentru bărbatul nostru, noi le plângem de milă pentru condiția lor lipsită de libertate.

Sincer vorbind, trecând de toate feminismele și teoriile egalității, câte femei își permit să mai fie casnice? Ei bine, ele sunt. Totuși, am auzit destule povești de la colegii mei arabi sau africani să știu că uneori e mai bine să te fi născut în Vest, chiar și dacă e de fapt … un Est al Europei.

Sursa foto: islamizationwatch.blogspot.com

February 2, 2012

Femeile din Vest versus femeile din Est

Teoretic vorbind, noi suntem femei din Est, având în vedere că România face parte, cel puțin geografic, din Europa de Est. Dar eu mă refer la […]
January 27, 2012

Azi ies la o bere cu prietenii!

De când ne-am mutat în Danemarca, am avut foarte puțin timp să ieșim în oraș. Comparativ cu ieșirile dese de acasă. Bineînțeles, ne vedem cu prietenii, […]
January 26, 2012

Păsări de zi și de noapte

E dificil traiul în comun, toată lumea știe asta. Dar cum nu ne putem muta fiecare în propria noastră peșteră din munți, trebuie să acceptăm că […]
January 24, 2012

Azi mă răsfăț cu Dr. Pepper

Acum câțiva ani am încercat pentru prima dată Dr. Pepper. E o băutură carbogazoasă, inventată de Charles Alderton of Waco în Texas prin 1880. E un […]