Am decis să vă povestesc din nou despre Isabel Allende. Țara mea inventată a fost publicată în 2003 și reprezintă memoriul autoarei cu privire la țara copilăriei sale, Chile. E o carte superbă, în care autoarea descrie cum doar ea știe minunata țară unde a trăit până când evenimentele politice au obligat-o să se stabilească în Venezuela. Poate nu multă lume știe despre atrocitățile petrecute în timpul dictaturii din anii ‘70-’80: familiile distruse, oamenii ”dispăruți”, folosirea torturii ca și metodă de interogare, anihilarea oricărei urme de liberatate sau drepturi sociale. Și toate acestea, în numele eliberării de sub așa-zisul regim comunist și cu susținerea neoficială a guvernelor nord-americane.

La dezastrele umane se adaugă cele naturale, în urma cărora Chile a suferite de multe ori: tsunami, cutremure, inundații, foamete. Memoriul surprinde nostalgia autoarei, care recunoaște că Chile-ul pe care îl descrie ea e unul inventat, imaginat, pentru că el nu mai există azi sau poate nu a existat niciodată. Mi-a plăcut tonul natural și amuzant cu care Isabel a reușit să surprindă caracterul Chilienilor și de multe ori am avut impresia că descrie și unele din trăsăturile românilor.

Chilienii sunt serioși, timizi, departe de a fi la fel de latini precum argentinienii sau venezuelanii; de câte ori se întâlnesc, vorbesc despre politică, iar atunci când cuiva i se face rău pe stradă, nu sună la ambulanță, ci se grăbesc să îi ofere pastile, injecții, orice fel de remediu. Femeia e supusă bărbatului, dar poate influența destinele întregii familii, bârfa e la ordinea zilei, iar ospitalitatea și generozitatea chilienilor e cunoscută în toată lumea.

Descrierile sale despre Chile și chilieni se întrepătrund cu cele despre familia ei, bunicii și unchii, precum și despre soțul său actual, toți muze pentru romanele sale. Primul său roman, Casa spiritelor (după care s-a făcut și film) a început sub forma unei scrisori pe care Isabel voia să o trimită bunicului său. Dar nu s-a mai putut opri din scris. Personajele excentrice și secretele vieții lor aparent liniștite nu sunt doar rupte din imaginația scriitoarei, ci din arborele său genealogic.

Isabel locuiește acum în San Francisco cu soțul său american și vizitează Chile-ul în căutarea unei noi surse de inspirație pentru frumoasele ei povești. Într-unul din interviuri a spus ceva care mi-a plăcut foarte mult: există o mare diferență între un migrant și un exilat. Migrantul pleacă pentru că așa dorește, caută o viață mai bună. Exilatul este nevoit să plece și se va uita mereu înapoi, cu dor și durere. Pentru el, țara pe care a lăsat-o în urmă va fi mereu un loc minunat și va trăi departe de ea, plin de nostalgii, iar dacă în cele din urmă se întoarce, nu va găsi imaginea pe care o păstra atât de dragă inimii.

Memoriul e plin de tâlc și umor de bună calitate, cu surprize (descoperirea unui loc sau a unei persoane care a inspirat unul dintre romanele autoarei) și auto-ironie. Vi-l recomand!

Lectură plăcută cu răsfăț!

sursa foto: albatros-travel.se

June 20, 2012

Țara mea inventată – un memoriu

Am decis să vă povestesc din nou despre Isabel Allende. Țara mea inventată a fost publicată în 2003 și reprezintă memoriul autoarei cu privire la țara […]
June 19, 2012

Cât de surprinzătoare e o petrecere surpriză?

Personal, nu am avut parte de nici o petrecere surpriză. Mi s-a organizat o mică petrecere de bun revenit. Prieteni buni, adunați în jurul unei mese, […]
June 12, 2012

Mary Higgins Clark – Regina Suspansului

Romanele polițiste nu sunt întotdeauna cele mai profunde. Poate nu sunt nici cele mai utile pentru dezvoltarea profesională sau personală. Dar generează dependență și, de cele […]
June 11, 2012

Vă declar soț și soție

Părinții mei împlinesc astăzi 34 de ani de când au decis să se căsătorească. Foarte mulți, i-am zis mamei zilele trecute la telefon. Ea mi-a răspuns […]