Probabil e vina mea. Oi fi eu excesiv de sensibilă sau sclifosită. Dar când plătesc pentru un serviciu, am așteptarea să mi se ofere unul de calitate. Și nici măcar nu mai vorbesc de calitate, care oricum e relativă. Dar măcar să nu mă picure cu ceară cel care îmi aduce serviciul.

De exemplu. Mi s-a acrit de mers la terase/restaurante/cofetării/birturi. Pentru că personalul e extrem de stresat/frustrat/supărat. Corect, toți avem zile/săptămâni/luni proaste (unii chiar ani de-a dreptul oribili), dar nu înțeleg cum vei avea o zi mai bună dacă vorbești urât cu mine? Sau dacă te răstești la mine sau îți dai ochii peste cap. Recunosc, eu am materialul necesar pentru a deveni enervantă. Dar față de familia și prietenii mei, nu față de necunoscuți. Așa că, în mod normal, nu ar trebui să primesc un asemenea tratament din partea personalului.

Și credeți-mă, am lucrat și eu mulți ani cu publicul și am avut și eu zile proaste, dar nu văd legătura între frustrările mele și un om necunoscut, care nu e motivul direct al frustrării mele.  De când am ajuns acasă (cam 2 săptămâni) două persoane (am scris inițial trei, dar după cinci minute, nu am găsit o a treia) au vorbit frumos cu mine (doamna doctor, o doamnă de la un magazin de pantofi) și fără a se încrunta sau exaspera. Deci se poate. Atunci nu se vrea?

La un magazin fițos de pantofi, mi s-a urlat din celălalt capăt: pe covor, puneți piciorul pe covor! și nu deschideți catarama – adică să încalț sandaua fără să desfac cureaua. Aha! Bine, deci. La terasă, alte încruntări și observații, alți nervi întinși, alte dezamăgiri. În cele din urmă, un gust amar doar, pentru procentul imens de oameni drăguți din serviciile oferite peste graniță. Nu zic, sunt și acolo cazuri (tot eu le-am întâlnit și pe acelea), dar sunt excepții, nu reguli.

Așa că, fie încerc să nu mai bag în seamă toate regurgitările personalului, fie stau acasă. Momentan, aleg a doua variantă, dar mă înarmez cu răbdare pentru prima.

sursa foto: hobonotes.com

August 2, 2012

Mi-aș vărsa amarul pe tine. Pentru că pot!

Probabil e vina mea. Oi fi eu excesiv de sensibilă sau sclifosită. Dar când plătesc pentru un serviciu, am așteptarea să mi se ofere unul de […]
July 30, 2012

Mihai Tufă: ”Am ajuns, pe drumul ăsta, să-mi trăiesc toate visurile.”

Mihai s-a hotărât să meargă. Și nu s-a mai oprit, cel puțin nu până acum. Sună ca o poveste. Și asta pentru că este. Una frumoasă, […]
July 17, 2012

Azi vopsesc mobila

Păi nu prea m-a făcut mama pictoriță, dar îmi plac culorile vii și cum vreau să mă înconjor cu lucruri vesele, am decis să îmi vopsesc […]
July 16, 2012

Azi alerg prin ploaie

Da, știu, îmi veți spune: ce ploaie? Noi ne uscăm aici sub soarele deșertic ce cuprinde mare parte din România în fiecare vară. Dar la mine, […]