Desigur, nu vreau să mă bag prea mult în oala marketer-ilor, știu ei mai bine ce pun acolo, dar mor de ciudă și vreau să vă povestesc de ce. Păi bine, avem și noi o treabă cu care să atragem americanii, germanii, danezii, orice nație în căutare de ceva senzație: pam-pam, e Dracula!

Hoopa, nu îmi săriți în cap încă! Am studiat suficientă istorie ca să știu că Vlad Țepeș nu a înviat sub forma unui vampir care terorizează lumea de câteva sute de ani. Și mai știu că asta nu contează foarte mult.

De curând, la un curs, am studiat diversele ecranizări după Dracula lui Bram Stoker, un irlandez care pe la sfârșitul secolului al 19-lea s-a hotărât să scrie un roman (best-seller, de altfel) despre un conte din Transilvania. Romanul este compus din paginile de jurnal ale personajelor, precum și articole de ziar sau înscrieri în jurnalul de bord.

Probabil cea mai cunoscută ecranizare a romanului, filmul lui Francis Ford Coppola din 1992 îl prezintă pe Conte într-o manieră romantică, ce nu e întocmai cu romanul. Ei bine, din anii 20 până în prezent, s-au făcut nenumărate filme cu vampiri sau pseudo-vampiri, iar personajul principal suferă clar o metamorfoză dureroasă.

Și mă întreb de ce nu am profita de obsesia aceasta pentru a aduce aminte lumii că din Transilvania a pornit totul, cel puțin în romanul lui Stoker. Dar nouă ne e rușine. Avem paranoia asta de a arăta bine în fața străinilor, de a vopsi gardul și ascunde leopardul.

De câte ori cunoaștem un străin și ne întreabă de unde suntem, automat va întreba și de Dracula. Și noi vom plonja asupra lui cu explicații de ordin etimologic și istoric, despre ce însemna de fapt Dracula, cum e cu clanul Dragonilor, cruzimea lui Țepeș și faima pe care negustorii sași i-au răspândit-o pe nedrept în tot regatul, că de fapt ce treabă avea el cu Bran și toate, dar toate, dom’le sunt minciuni. Și el, săracul, care era gata să își cumpere bilet să se ducă să vadă Branul, s-a dezumflat de toată acuratețea ta istorică. De ce facem asta? Pentru că vă spun clar, o facem!

Oare irlandezii cred cu sfințenie în Leprachaun? Nu, dar nici unul dintre ei nu mi-a zis să nu cumpăr magnetul de frigider pentru că personajul nu e real din punct de vedere istoric. Nici un danez nu mi-a zis că vikingii de fapt nici nu purtau coifuri cu coarne sau beau vin din cranii, iar standurile sunt pline de ele.

De ce acceptăm să facem din Crăciun o sărbătoare a cadourilor și a Moș Crăciunilor în costume și bărbi false, iar Paștele îl dăm pe niște ouă și un iepurași în culori nefirești, evident, nu adevărata lor esență? Voi ce spuneți?

sursa foto: oathkeepers.org

October 16, 2012

Cum să NU faci bani din istorie

Desigur, nu vreau să mă bag prea mult în oala marketer-ilor, știu ei mai bine ce pun acolo, dar mor de ciudă și vreau să vă […]
October 11, 2012

L-am prins cu ea în pat!

De fapt, pe canapea, dar să vă povestesc. Mă cuprind toate emoțiile doar gândindu-mă la acea zi. Ba de furie, ba de tristețe, ba de o […]
October 9, 2012

”Murdărirea este bună!”

Dar doar la voi acasă! Păi dragii mei, eu chiar nu vreau să vă știu toate problemele. Adică, sunt plină de empatie și emoții când veniți […]
September 25, 2012

The Five-Year Engagement

Lansat în aprilie 2012, Te mai măriți cu mine? este o comedie romantică cu Emily Blunt (Violet) și Jason Segel (Tom) despre un cuplu recent logodit și […]