Închidem și noi lumina?
March 29, 2014
ATELIERE caută maeștri
April 1, 2014

Atunci când bărbatul e la cratiță

Se spune că femeile gătesc de nevoie, iar bărbații de plăcere. E o expresie rămasă din vremurile când bărbatul aducea pâinea, iar femeia o prepara. În ziua de azi gătitul într-un cuplu e o activitate mai fluidă, în care ambii parteneri își aduc contribuția. Sau cel puțin așa ar fi ideal.

La mine în casă numai bunica gătea. Toată copilăria am mâncat numai șnițele și cartofi prăjiți. Bunica nu prea se obosea prea tare cu activitatea asta.

În casa primului prieten era mereu mâncare. Mama lui gătea și îi lăsa de mâncare. Șnițele și pâine în general.

snitel_vienez

Dar pe la 17 ani, a apărut al doilea prieten care a schimbat status quo-ul complet. Am fost surprinsă că gătea. Și gătea bine. Mi-am dat seama că trăisem într-o beznă unde nici un bărbat nu gătește (iar femeile gătesc șnițele). Cu el am descoperit cât de distractiv și creativ poate fi gătitul, mai ales cu o altă persoană. La el am mâncat cea mai bună ciorbă de burtă din toată viața mea, la două dimineața. Și tot cu el am făcut sex pe masa din bucătărie cât mâncarea se făcea în cuptor.

De la el am învățat să mă aștept ca oamenii în general să gătească. Să mă aștept de la mine și de la partenerii mei să fie capabili să producă ceva „bun”.

Din cauza universului deschis de acel om am fost (iarăși) surprinsă să descopăr că nu toți bărbații gătesc. Da, am privit lucrurile foarte în alb și negru. Dar nu numai că nu toți gătesc, există unii care sunt anti-talente la activitatea aceasta. Mare mi-a fost mirarea când am dat peste un prieten care a preparat un baiț de porc cu trei lămâi, „pentru că nah, am vrut să fie acru, pentru că ție îți plac mult lămâile”.

Într-un mare final am ajuns la două concluzii. Nu toți bărbații sunt pricepuți în bucătărie și nu aș rezista cu unul din „ăia”.

Lunea aceasta am fost de gardă. 13 ore petrecute la spital. 80 de pacienți care mi-au trecut prin fața. Mâncasem toată ziua doi covrigi și multă cafea. Am ajuns acasă tehuie, obosită și, mai presus de toate, înfometată. Prietenul meu mă aștepta cu pui cu ciuperci și smântână. Am lins și cratița, atât de bună a fost mâncarea. Visasem la puiul acela toată ziua, iar când s-a materializat atât de genial am simțit nevoia să-i pregătesc un „desert” la fel de gustos.

În general nu am amici care să nu gătească. Am făcut nenumărate seri de gătit la mine unde femeile au băut vin și bărbații au stat în bucătărie (iritați de pălăvrăgeala noastră).

2

Rolurile clasice nu se mai aplică. În concepția mea, în viața de cuplu, rolurile sunt interschimbabile, dinamice, fluide. Amândoi trebuie să fie capabili să trăiască independent iar asta presupune și să știe să gătească. Iar un bărbat la cratiță este una din cele mai sexy prezentări ale eului masculin.

Surse foto: getty.com, eitrlounge.com, tephra.ro

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.