Tatăl celuilalt copil
March 14, 2014
Azi mă bucur de lalele
March 17, 2014

Aronia, superfructul care te menține

Tocmai am încheiat un tratament de 20 de zile cu un fruct despre care acum o lună habar nu aveam că există. Și mai are și-un nume ciudat.

Mi s-a tot spus că este extraordinar, că face minuni, sinceră să fiu, nu am crezut până nu m-am interesat despre ce este vorba.

Aronia, numit și scorușul negru, cultivat în special în Bulgaria, este un fruct minune, care te scapă de mai multe probleme. Este extrem de concentrat în vitamine, ajutându-ne sănătatea într-un mod mult mai eficient față de orice medicament sau supliment nutritiv de pe piață. Unde mai pui că este suc de fructe natural și că nu trebuie să bei o tonă ca să știi că și-a făcut efectul.

Mai mult, aronia se ia sub formă de tratament: 30-50 ml de 3 ori pe zi, între mese, dar nu pe stomacul gol (ei așa recomandă, dar mie mi s-a făcut rău, fiindcă are un efect pe care îl simți), timp de 20-30 de zile, dar preferabil să nu se ia seara. În cazul în care ai uitat și ești nevoită să bei sucul, nu trebuie să fie mai târziu de ora nouă seara, iar atunci trebuie să iei doar 30 ml.

Să vă spun și despre ce este vorba:

– Aronia are efect antiradiație. Adică în era tehnologiei, ne este de mare folos. Și asta din cauza puternicului efect antioxidant și antimutagen pe care îl are: de 3 până la 5 ori mai intens decât restul vitaminelor A, C și E. Poate fi folosit și în complexul de măsuri luate împotriva formațiunilor tumorale.

Efect tonifiant. Te ajută să treci ușor peste tulburările nervoase și peste suprasolicitările de care ai parte la locul de muncă, ajutând la regenerarea țesutului muscular și osos, stimulând schimbul de substanțe din organism și circulația sanguină. Întârzie procesul de îmbătrânire. Și cu asta am spus tot.

Efect antialergic. Este favorabil pentru diverse reacții alergice. Se folosește și în hemoragii, anemii, reumatism, gastrită hipoacidă (secreție mică de suc gastric). Este potrivit și pentru gravide, copii, diabetici sau sportivi activi, cu recomandarea să discutați cu medicul în prealabil, eventual cu o hârtie cu informații despre aronia scoasă la imprimantă, fiindcă lumea nu prea a auzit de acest fruct.

– Este foarte eficient în dietele pentru detoxifierea organismului. Dacă îl combinați cu suc de mere, curăță sistemul sanguin și excretor.

– Are proprietăți antiseptice, te ajută să lupți cu gripa, te protejează de infecțiile virale și bacteriene, ameliorează chiar evoluția bronșitelor. Are un conținut ridicat de iod, deci influențează pozitiv dezvoltarea copiilor, prevenind îmbolnăvirile care implică deficitul de iod (gușa edemică).

Aronia conține potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier, ș.a. Vitamina P conținută de acest fruct ajută la amplificarea rezervelor de vitamină C din organism și contribuie la fixarea acesteia.

Are un efect foarte bun, din câte am citit, în hipertensiune, ajută la refacerea după un atac cerebral, infarct miocardic și alte probleme asemănătoare. Ajută organismul să se elibereze de substanțele radioactive și ionii metalelor grele. Deasemenea, contribuie la descompunerea adrenalinei.

Mă veți întreba ”Ce gust are?”, ”E scump?”… Ei bine, tratamentul pentru 20-30 de zile nu ar trebui să depășească 300 de lei, însă poate fi comandat doar de pe internet și vă rog să aveți mare atenție, deoarece trebuie să fie menționat faptul că sucul este obținut prin presarea la rece a fructelor de aronie. Adică să fie o primă presă, nu ca la uleiul de măsline, ce-au stors după ce-au obținut uleiul virgin.

Gustul, nu pot spune că-i extraordinar, nu te face să visezi noaptea la el și nici să te trezești cu dorința de a da ”o cinzeacă” pe gât. Gândiți-vă la gustul unor struguri negri care încă nu s-au copt bine. Un fel de acrișor-amărui, care îți strepezește nițel dinții, dar dacă îl combini cu suc natural(neapărat) de fructe, abia dacă o să-i mai simți gustul.

Așadar, vă recomand și vouă minunea asta și sper din suflet că v-am fost de ajutor!

Sursa foto: Statigr.am

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.