Nu ești Jose Armando, nu sunt sărmana Maria!
March 11, 2014
Azi viața bate teatrul
March 11, 2014

Angajez erou. Full time

Am avut un singur erou în copilărie. Un erou cum doar în povești găsești. Înalt, frumos, cu o inimă imensă, calm și mai ales sensibil. Era eroul meu pentru că îmi ducea ghiozdanul burdușit cu manuale grele, dar mai ales pentru că juca cu mine fotbal. Eram o echipă pe cinste. Chiar și atunci când s-a descălțat de adidași și a intrat în Bahlui cu blugii lui cei noi ca să scoată mingea noastră norocoasă. Era o minge de un cauciuc gros, cum nu mai găsești în zilele noastre. Și spălăcită pe deasupra.

Eroul meu era înămolit până trecut de brâu. A adus mingea la mal și m-a strâns de mână. Apoi mi-a zis blând: “Gata, am salvat situația. Ce? Credeai că te dezamăgesc?” Nu avea cum. Eroii nu te dezamăgesc niciodată. Tocmai de aceea, eu, Iulia Nănescu, vreau să angajez eroi cu normă întreagă.

Condiții
Candidații trebuie să știe că job-ul nu este stresant, beneficiile sufletești sunt covârșitoare, iar programul de lucru este flexibil. Candidatul ideal trebuie să aibă un suflet bun, să se informeze și să se implice.

Află pentru cine “lucrezi”
Dacă nu ai auzit încă de Comunitatea Donatorilor Voluntari de Celule Stem, e timpul să fii foarte atent! E comunitatea care te face erou. Tu nu trebuie să faci altceva decât să intri pe blogul nostru și să te informezi. Cu siguranță ai auzit până acum de celule stem. Dar știi că celulele stem sunt folosite pentru tratarea și vindecarea unor afecțiuni precum leucemia?

Aici voiam să ajung. Poți fi erou cu acte în regulă dacă te înscrii în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. Adică să ajuți un bolnav diagnosticat cu leucemie să ducă o viață normală. E simplu! Te adresezi unuia din cele 18 centre ale donatorilor voluntari din țară, ești consiliat de o echipă medicală, completezi un formular de consimțământ și apoi un chestionar medical. Ți se recoltează 15 ml sânge pentru a vedea dacă ești sănătos ca un erou. Dacă rezultatele sunt bune, primești acasă cardul de erou de celule stem.

Cum ajungi team lider?
Când intri într-o astfel de comunitate te întrebi, cu siguranță, când vei deveni eroul cel mare. Pe scurt, team lider. Acest titlu ți se va acorda în momentul în care vei fi găsit compatibil cu un bolnav diagnosticat cu leucemie. Nu îți vom da tilul cu forța. Te vom întreba încă o dată dacă vrei să fii erou. Dacă mergi cu noi până la capăt, trebuie să știi că donarea de celule stem nu este periculoasă, nu reprezintă o intervenție chirurgicală și nu rămâi cu sechele. Donarea de celule stem înseamnă recoltarea a 250 ml sânge. Sângele tău de erou trece printr-un dispozitiv medical care separă celule stem de sânge, iar sângele recoltat se întoarce în corpul tău. Te-am convins? Vrei să faci parte din echipa mea de eroi?

Recrutările se fac până când numărul donatorilor voluntari de celule stem va crește de la 10.000, cât este în prezent, la un million. Doar în acest fel, 90% din pacienții diagnosticați cu leucemie vor avea o șansa reală să trăiască.

Eu am eroul meu. Tu ți l-ai găsit pe al tău?

Sursa foto: onemillionskates.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.