A fi sau a nu fi…fericită?
April 26, 2013
Pro sau contra fond de ten
April 30, 2013

Acum, ce fac?

L-am așteptat pe 2013 încă din septembrie 2012. Numai el putea să-mi îndeplinească sau să-mi creeze contextul necesar înfăpturii a 2 dorințe: una mai veche decât cealaltă și una mai decepționantă decât cealaltă.

1. BUCUREȘTI (=dorința veche)
Mi-am dorit să fug înspre București 5 ani la rând. Am strâns din dinți, am așteptat, am sperat și, la un moment dat, chiar am renunțat. Noroc cu acele ultime rezerve de combustibil cu care mi-am mai alimentat visul (cu mai multă chibzuință, de data aceasta). Până-n ziua în care s-a concretizat. Scurtă și la obiect fu încuviințarea superiorul direct. După un schimb de replici (El: „cum ți s-a părut noul sediu?” Eu: „Sincer? Pot să rămân acolo?” El: „Vrei?” Eu: „Aș opri trenul și m-aș întoarce chiar acum” El: „Ok. Te transferi, atunci” Eu: „Când?” El: „Cât de repede vrei și poți”) și o săptămână de împachetat…m-am surprins zâmbind în frumoasa zonă în care locuiesc acum (Victoriei). Nici în momentul de față nu știu cum să mă bucur. Este incredibilă starea pe care o experimentez. Vis îndeplinit, corason bătând cu putere, dar chip nezâmbitor. Poate încă nu realizez că, de aproximativ 2 luni, trăiesc unde m-am proiectat 5 ani la rând?

2. PERMIS AUTO (=dorința cu decepție la pachet)
M-am visat șoferiță din noiembrie 2011, când m-am și înscris la școala de șoferi. Cu teamă, cu bancuri despre blonde la volan, cu un program de muncă încărcat, cu delegații inopinate, am finalizat școala în aprilie 2012. Primul examen de traseu? Picat în mai 2012. Al doilea examen de traseu? Picat în august 2012. De fiecare dată, din maximă prostie și din maximă lipsă de atenție și concentrare. De departe, cea mai decepționantă chestiune pe care am trăit-o. N-am avut niciodată emoții mai mari și dezamăgiri mai mari ca cele avute cu examenul pentru permis auto. Al treilea examen la traseu? L-am susținut recent, pe 18 aprilie, chiar în ziua în care zizter cea dragă a împlinit 18 ani (între timp, îmi expirase dosarul și-a trebuit să reîncep școala). Un distonocalm și-o căzătură (m-am împiedicat în poligon) m-au liniștit. După 5 ore de așteptare (9:00-14:00), m-am urcat la volan, am tras aer adânc în piept și-am pornit. 30 de minute mai apoi, am fost declarată șoferiță. Din nou, trebuie să mă uit de 3 ori în portofel după permisul auto și încă de vreo 5 ori la permisul auto pentru a realiza că, cea de-a doua mare dorință mi s-a îndeplinit.

Acum, ce fac? Două obiective mi-am trasat în 2013 și, din fericire, amândouă s-au înfăptuit. Să-ndrăznesc să-mi mai doresc și altele (prin altele nu înțeleg o plimbare până la mare, 3 rochițe noi în garderobă, 7 cărți de beletristică citite etc)? Sau, până la finele anului…să mă bucur CU ADEVĂRAT de ce mi s-a-ntâmplat (fiindcă nu am făcut asta)?

Voi, cum stați cu lista „ce-mi doresc de la 2013”?

Sursă foto: albumdefamilie.ro (păpădia îmi reprezintă cel mai bine stările)

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.