Vrei un oraș mai curat? Participă la ”CIF-ățenie”!
March 25, 2014
Astăzi mă uit la Cameron Herold
March 25, 2014

A fi sau a nu fi nebun?

Sau a nu fi nici una nici alta, ci pur și simplu un spectator într-o sală de teatru. Duminică, 22 martie, s-a jucat pe scena Ateneului Tătărași o slăbiciune de-a mea: Jurnalul unui nebun, după nuvela lui Nikolai Vasilievici Gogol, o adaptare scenică de Ion Sapdaru. Acum, proaspăt ieșită din căldura scaunului și încă asurzită de glasurile actorilor, mă întorc la opera scrisă, în care se ascunde un personaj rătăcit, un om mic printre oameni prea mari, care devine înfricoșător și gigant doar în lumina becului din ospiciu, de unde strigă după ajutor.

“Iată! Se zăresc izbele ruseşti! A mea e oare casa aceea întunecată care se zăreşte în depărtare? E mama, aceea care stă la fereastră? Salvea-ză-ţi fiul nenorocit, măicuţă! Varsă o lacrimă pe căpşorul lui bolnav. Uită-te cum ţi-l chinuie. Strînge-l la sînul tău pe sărmanul orfan! Nu-i loc pe lumea asta pentru dînsul! îl prigonesc mereu! Mamă, fie-ţi milă de fiul tău bolnav!” (Însemnările unui nebun, Nikolai Vasilievici Gogol

Dar nimănui nu îi este milă de Axenti Ivanovici Poprișcin. Doctorii îl iau pe sus și îl leagă de pat, spunîndu-i că este nebun. El este singurul care știe adevărul. El este regele Spaniei, Ferdinand al III-lea, și se pregătește să aducă fericirea unui popor întreg. Pentru medici, însă, este doar un nebun, care s-a smintit din pricina unei iubiri. Și totul a început într-o zi ploioasă, în care a auzit prima dată glasul de om al unei cățele.

Fără să mă pot abține, voi aluneca în marea mea patimă, și voi compara această piesă cu un film care atinge aproximativ același subiect. Este vorba, în mintea mea desigur, despre Pi, în regia lui Darren Aronofsky, o peliculă care se centrează pe nebunia unui matematician măcinat de marea sa obsesie. Ca și Poprișcin, Max se scrîntește din pricina unei pasiuni puternice și din pricina neînțelegerii oamenilor din jurul său.

Mai mult decît în Pi, în Jurnalul unui nebun, dragostea, cea care sfarmă minți și suflete, este subiectul principal. Ea se amestecă prin discurs, într-un aluat omogen, cu Hamlet și cu sunete care răpesc atenția și o duc departe, pe tărîmuri rusești sau spaniole. Avem de-a face cu o stare de visare, întreruptă de duritatea contactului cu realitatea lui Poprișcin, o lume aridă, guvernată de funcții și de bani, o lume în care iubirea se cîștigă prin epoleți. Materialiasmul și birocrația, laitmotive al operelor rusești, construiesc aici un plan secund, care îl chinuie pe omul nostru și transformă într-un rege nobil. Fără să își poată explica, banii răpesc tot ce își dorește de la viață: pe frumoasa fiică a șefului său. Un șef pentru care ascute creioane, în fața căruia este doar un funcționar de care se poate lepăda oricum și oricînd. De fapt, pentru întreaga lume, Poprișcin este un om de nimic, o urâțenie care abia știe să meargă. Pentru a scăpa de toți aceștia, el găsește un tărîm neexplorat, un El Dorado la care doar el are acces: propria minte. În care se încuie și din care doar noi, spectatorii, putem să îl salvăm. Cu aplauzele noastre.

Foto: youtube.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.