Mi-e dor să plimb vaca
April 26, 2013
Acum, ce fac?
April 29, 2013

A fi sau a nu fi…fericită?

Acum ceva vreme, un prieten m-a întrebat brusc: Cătă, tu ești fericită? Câteva secunde m-am uitat la el cu un blanc imens, neștiind ce să îi răspund. Mi-am evaluat parametrii personali și cei profesionali și am răspuns cu un zâmbet: ce înseamnă, până la urmă, să fii fericit?

Cred că avem tendința să supraevaluăm trăiri și simțiri, ne construim idealuri și piedestaluri, ne ridicăm standarde pe care vrem să le atingem, neștiind de ce anume și pe cine va mulțumi, în cele din urmă. De când a devenit fericirea un lucru de neatins? De când ne bosumflăm de la răsărit până la apus și mergem la culcare resemnați, poate mâine

Știu că sună a sfat dintr-o carte de self-help, dar dacă vrei să fii fericit, ești! La urma urmei, ne place să fim fericiți, nu-i așa? Să zâmbim frumos, să râdem cu poftă, să ne privim părinții și prietenii cu drag și să ne bucurăm de viață? Supărarea ne face urâți, dar nu ezităm să o luăm în brațe cu fiecare ocazie. Și dacă, cumva, suntem fericiți, parcă ne e rușine să o recunoaștem, nu? Ca și cum am face în ciudă cuiva mai puțin fericit ca noi…

Oamenii simpli și oamenii înțelepți au ceva în comun: realizează faptul că fericirea vine din lucrurile mici, din bucuriile simple, nu e o explozie care îți schimbă viața, ci un mod de a fi. Aș putea să fiu fericită pentru că e soare afară, am un buchet de flori pe birou, am reușit să scriu încă o pagină la lucrarea de disertație, am vorbit cu mama, am râs cu prietenii mei, am văzut cel mai adorabil pisicuț, am mâncat o înghețată.

Desigur, nici absența acestor lucruri nu ar trebui să mă facă nefericită: e bine că plouă, pentru că se revigorează natura, nu am flori pe birou, le stă mai bine în grădină, nu am scris nimic, dar am citit, nu am râs cu prietenii mei și nici nu am vorbit cu mama, dar vine weekendul și am timp de toate, iar înghețata….ei bine, ea e sine qua non, oricum!

Poate e doar tendința mea, dar mă văd mereu prinsă între a fi fericită în trecut și a fi fericită în viitor. Îmi amintesc de clipe frumoase și regret că au trecut, dorindu-mi să fiu în alt loc sau mă pregătesc să fiu fericită peste 3 zile sau 3 luni când voi merge undeva, voi face ceva special sau mă voi vedea cu cineva drag, uitând să fiu fericită acum.

Prin urmare, dragii mei, să fim fericiți, nu?

sursa foto: fem2pt0.com

Share

1 Comment

  1. Paula says:

    Foarte frumoasa perspectiva fericirii:).
    Daca ar fi cineva foarte atent la mimica fetei mele ar vedea ca se joaca de-a rasu-plansu dar exprima fericire in proportie de peste 50%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.