tabla interactiva
Prima dată cu o tablă interactivă
February 23, 2016
Lecții de magie
February 25, 2016

Monitor vs televizor. Pe ce punem milieul?

Mergând pe stradă, spre stația de autobuz, aud o discuție între doi moșuleți simpatici:

– Ia mai lasă-mă cu internetul ăsta! Dacă te iei după tot ce e acolo…

– Da știu. Și fiică-mea mi-a citit un tratament pentru durerile de spate de pe internet. L-am făcut câteva zile și degeaba. O mare porcărie internetul ăsta!

– Da, numai baliverne…

Îmi venea să mă întorc să spun „bine că vedeți adevăruri pure la televizor!” dar m-am abținut, căci am realizat: ei sunt generația care stă cu orele în fața televizorului, urmărind toate emisiunile tâmpite, scandalurile, cancan-urile și panaramele; iar noi suntem generația care stă cu orele în fața telefonului/laptopului/tabletei, citind și urmărind toate site-urile tâmpite, pozele cu citate și filmulețle cu bețivi care-l strigă pe Cristi.

Și adevărul e că eu, una, urăsc să mă uit la televizor, când vine vorba de canalele românești. Decât să-mi arăți știrile de pe aproximativ orice canal românesc, mai bine îmi tragi o lopată sănătoasă în creștetul capului, că tot pe acolo-i durerea. 99% din emisiuni mă face să simt în cerul gurii meniul de acum trei seri iar restul de 1% are loc atunci când eu dorm sau nu sunt acasă. Așa că prefer să frunzăresc internetul și să aleg de acolo cu ce să-mi ocup timpul: articole, videoclipuri, seriale, emisiuni.

Probabil așa e și la ei: decât să se chinuie să învețe cum să mânuiască un mouse și să găsească tastele, doar ca să vadă poze cu pisici, filmulețe cu aligatori și certuri între internauți orgolioși, mai bine iau telecomanda în mână și o urmăresc pe Andreea Esca.

Căci nici internetul ăsta nu este 80% informație valoroasă și restul prostioare de amuzament. Proporțiile ar fi cam inversate, dacă e să analizăm ce distribuie lumea pe Facebook, Twitter, Google+ &Co.

Așa că, oricum ai da-o, tot la creierașul tău trebuie să apelezi. Tot tu trebuie să faci diferența dintre ce e adevărat și ce pute de la o poștă de falsitate, indiferent de ce metodă de informare alegi: televizorul sau internetul.

Cel puțin asta ar fi părerea mea belvistică. Voi ce spuneți? Care e varianta mai puțin urât mirositoare: televizorul sau internetul?

sursa foto: glogster.com

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.