Teoria Norilor
October 22, 2015
puternica
M-am săturat să fiu puternică…
October 28, 2015

23 de ani mai târziu

Se spune că trebuie să conştientizezi şi să verbalizezi o traumă, ca să începi să te vindeci. Mi-au trebuit 23 de ani ca să pot spune povestea următoare:

Şcoala primară am făcut-o la Şcoala nr. 23 „Titu Maiorescu” din Iaşi. Nu cred că aş fi ajuns acolo dacă n-ar fi fost o anumită învăţătoare, la care părinţii şi bunicii au vrut să mă înscrie. Era oarecum renumită, avea „rezultate” şi maică-mea fusese colegă de grădiniţă cu băiatul ei… motive destule ca să ajung musai în clasa dumneaei.

În clasa 1 am avut o singură notă de 8, compensată apoi cu altele maxime, astfel încât la sfârşitul anului aveam 10 pe linie şi-am luat premiul întâi (laolaltă cu mulţi colegi – pe vremea aia se dădeau multe coroniţe). Eram tare mândră, mai ales că începusem să fiu într-o uşoară competiţie cu un coleg de clasă, la note şi premii. În clasa a doua, am luat cel mai amar premiu doi din viaţa mea. Şi singurul, dealtfel.

Primisem ca temă pentru acasă o analiză a unei poezii de-ale lui Lucian Blaga, cred. Mă uitam la foaie şi nu ştiam ce ar trebui să scriu, cum să analizez ceva ce nu înţelegeam… l-am rugat pe tata să mă ajute şi, săracul, mi-a explicat cum a crezut mai bine. Nici azi nu ştiu despre ce era vorba, ştiu doar că urăsc poezia. În după-amiaza respectivă era şedinţă cu părinţii, şedinţă la care a mers tata.

A doua zi dimineaţă, la prima oră, învăţătoarea m-a ridicat în picioare şi mi-a cârpit o palmă de mi-a zburat capul, zicându-mi: „Nesimţito, nu eşti în stare să-ţi faci temele singură! Să-ţi fie ruşine!”

Am îngheţat. Nu ştiam ce greşisem şi simţeam privirile colegilor aţintite asupra mea. Am strâns din pumni şi m-am forţat să nu plâng. Ţin minte şi acum privirea lui Andrei (colegul meu de competiţie la şcoală), ţin minte şi cum stăteam în bănci. Nesimţita de mine s-a aşezat după ce i s-a lătrat un „Stai jos” şi a continuat să strângă din pumni ca să nu plângă. Obrajii îmi ardeau şi abia când am ajuns acasă mi-am dat voie să plâng, povestindu-i mamei ce se întâmplase. În 1991 nu exista nici o cale ca mama să sune pe cineva şi să afle ce se întâmplase, de ce i-a ajuns fata pocnită şi plângând acasă.

Lucrurile s-au lămurit cumva după ce a ajuns tata. La şedinţa cu părinţii din ziua precedentă, tatăl meu „a avut tupeul” de a o ruga pe învăţătoare, de faţă cu ceilalţi părinţi, să nu ne mai dea teme aşa de grele, că el nu a ştiut cum să-mi explice. Auzi, dom’le, cât tupeu! Şi de faţă cu toată lumea! Clar, un nesimţit cu o fată nesimţită, care nu e în stare să-şi facă singură temele!

În acelaşi an, am uitat o dată să-i spun mamei din timp că trebuie să facă prăjituri pentru şcoală, aşa că duminică seara, când mi-am adus aminte, ea mi-a zis că nu are cum face şi să nu-mi fac griji, că nu se va întâmpla nimic. M-am dus la şcoală cu frică, am fost muştruluită pentru că „mama mea nu a fost în stare să facă o prăjitură” şi tot restul anului am rămas în vizorul învăţătoarei.

Bucuria mea era să merg la cor. Ţin minte că eram vocea întâi şi mă duceam cu plăcere, după ore. Chiar dacă învăţătoarea îmi spunea că nu am ce căuta acolo şi că-mi scade nota la purtare dacă mă mai duc. Am continuat să merg şi să cânt (chiar dacă probabil sunt afonă). Şi în clasele a treia şi a patra am învăţat atât de bine, încât învăţătoarea nu a avut cum să nu-mi dea premiul întâi. Cu scârbă îmi punea coroniţa pe cap, dar reuşisem!

Ce m-a durut pe mine timp de 23 de ani, mai mult decât şicanele şi palma primită fără vreo vină? Faptul că ai mei nu au reacţionat. Nu m-au apărat, nu au vorbit cu ea, nu au făcut plângere, nu au amenințat-o, nu nimic! L-am întrebat azi pe tata de ce nu m-au apărat? De ce nu au făcut nimic şi m-au lăsat nedreptăţită? Răspunsul lui este răspunsul unor generaţii de părinţi ai căror copii au fost pedepsiţi, loviţi sau abuzaţi gratuit de dascăli: „ar fi fost mai rău pentru tine dacă aş fi făcut ceva.”

Asta se întâmplă în România şi azi – părinţii perie dascălii şi nu îşi apără copilul nedreptăţit, din grijă, din frică şi din dragoste pentru el. Ca să nu îi fie mai rău după, când dascălul respectiv chiar se va lua de el. Nimeni nu pare să ştie că e ilegal să loveşti un copil, toţi par a fi resemnaţi că „oricum nu se va schimba nimic, deci nu au ce face”, toţi se gândesc că dacă spun sau fac ceva, vor trebui să mute copilul la altă şcoală sau grădiniţă, şi va fi mai rău decât dacă ar lăsa lucrurile aşa.

Nu e mai rău! Aş fi preferat de o mie de ori să fiu apărată şi mutată la altă şcoală, dacă ar fi fost necesar, decât să fi stat încă trei ani în acea clasă. Dar pe mine nu m-a întrebat nimeni şi nu sunt sigură că ai mei s-ar fi gândit că au vreo şansă de izbândă. Aşa era atunci, dar e timpul ca lucrurile să se schimbe, măcar acum, după 23 de ani.

mom

Azi am un copil pe care-l iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine şi am început deja să caut informaţii legate de grădiniţe, pentru când va avea 3 ani. Şi am stabilit deja cu taică-su, că mergem şi călcăm în picioare pe oricine se atinge de el, sau îl nedreptăţeşte.

Pentru că noi creştem un om demn, nu un copil care pleacă capul şi încasează loviturile adulţilor.

Pentru că nimeni nu are dreptul să se atingă de copilul meu!

Pentru că merg până în pânzele albe pentru el, pentru dreptul său la o educaţie şi o viaţă decente!

Pentru că-mi dă curajul de a mă pune în calea oricărei primejdii!

Şi pentru că sistemul şi oamenii trebuie să se schimbe şi să nu mai perpetueze aceleaşi greşeli, greşeli care distrug oamenii de mici!

Singura mea răzbunare pe doamna învăţătoare Maria Bozaru, pentru că ăsta este numele ei, a fost să intru în clasa a cincea, la clasa de selecţie! Doar eu, nesimţita care nu a fost în stare să-şi facă temele singură, şi încă un coleg am reuşit. Atât!

Dragi părinţi, protejaţi-vă copiii, indiferent de consecinţe! Ei asta vor ţine minte peste 23 de ani!

Sursa foto: presspage-production

Share

2 Comments

  1. ines says:

    Ah, țin minte și eu niște rigle la palmă de la aceeași doamnă Bozaru…

  2. Smaranda Biliuţi says:

    Da, si plesnitul cu rigla peste palme era un obicei preferat de madam, ma ales pentru abateri grave, cum ar fi unghiile netaiate si lipsa batistei!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.